Cimitirul Eroilor de la Tabla Buţii

Cimitirul Eroilor de la Tabla Buţii
Cimitirul Eroilor de la Tabla Buţii

Cimitirul Eroilor de la Tabla Buţii a fost ridicat în anul 1922 în cinstea eroilor căzuţi în Primul Război Mondial pe muntele Tătaru în zona cunoscută sub numele de Tabla Buţii.
Din 1922 şi până în prezent, la 6 august, indiferent în ce zi a săptămânii cade această dată, la Tabla Buţii se comemorează ostaşii căzuţi în Primul Război Mondial prin pelerinaje la Cimitirul Eroilor. Primăria şi Consiliul Local al Comunei Ceraşu organizează la Tabla Buţii, la acestă dată tradiţionala manifestare „Columnă pentru nemurire”.

Imagini cu satul Plăiețu și împrejurimile sale

animale la pascut la marginea Lacului Măneciu

Plăiețu,  unul dintre satele componente ale comunei Măneciu, mai numără astăzi foarte puțini locuitori. Înainte de construirea barajului Măneciu era un sat populat de câteva sute de persoane.

Gabriel Avramovici a postat pe youtube un filmuleț cu peisajele pitorești din preajma satului Plăiețu pe care dorim să le vizionați și dvs.

Vizionare plăcută!

Muzeul Memorial ”Nicolae Iorga”

Casa Nicolae Iorga
Casa Nicolae Iorga

Muzeul Memorial ”Nicolae Iorga” face parte din Complexul muzeal Valenii de Munte, alaturi de Muzeul Muzeul de Arta Religioasa “Nicolae Iorga”, Muzeul de Etnografie al Vaii Teleajenului si Muzeul de Stiinte Naturale “Cultura Prunului”.

In casa monument istoric din centrul vechi al orasului apartinand secolului al XVIII-lea, de pe strada George Enescu nr. 3, a locuit Nicolae Iorga cu familia in perioada 1910 – 1940, fiind a doua locuinta din Valenii de Munte. Monument de arhitectura, apartinand paturii instarite de la orase din zona subcarpatica, casa a fost construita in stil romanesc. Proportiile armonioase, elemente de decor artistic lucrate, fac din aceasta casa un monument reprezentativ.

Casa a avut proprietari de seama, polcovnicul Pauca, inginerul Gheorghe Panculescu, sau oaspeti de seama ca: consulul englez E. Blutte (in 1833) care il viziteaza pe N. Filipescu (boier din Drajna), Alexandre Eiffel care colaboreaza cu inginerul Gh. Panculescu (participant la construirea Turnului Eiffel din Paris), Printul Carol si Principesa Elisabeta in 1912, Maria Sa Regina Maria in 1922 insotita de principesele Ileana (a Romaniei), Irina (a Greciei)si principele Nicolae, fratele lui Carol, regele Ferdinand in 1924 impreuna cu printul Paul al Greciei, Carol in 1930 si in 1936.

Casa este impartita in interior de o tinda mediana in doua parti, fiecare avand doua camere: Biroul, dormitorul, salonul de primire al doamnei Ecaterina Iorga si salonul mare al oaspetilor.

Mobila, tablourile de familie, prezenta detaliului in aranjament iti dezvaluie preocupari care merg catre traditie, catre arta populara si artizanala romaneasca. casa reconstituie cu fidelitate cadrul interior in care a locuit savantul, o casa fiecare isi asteapta stapanul in orice moment.

Corpul B adaposteste documente ce vorbesc despre familia savantului, despre activitatea dinamica si fecunda in dezvoltarea constiintei nationale a Ligii Culturale al carui secretar si presedinte a fost Nicolae Iorga, despre recunoasterea meritelor sale de societatea romaneasca si mondiala oglindita in diplomele primite si medalii, despre omul politic deputat in parlamentul tarii, ca presedinte al Partidului National – Democrat sau Consilier regal.

Nu lipsita de importanta este activitatea savantului Nicolae Iorga la Valenii de Munte. Marturii despre infiintarea cu ajutorul colaboratorilor sai a asezamintelor culturale: Universitatea Populara de vara “Nicolae Iorga”, Tipografia “Datina Romaneasca”, Scoala de misionare si morale “Regina Maria”, Asezamantul “Ferdinand” pentru misionari, Asezamantul Principesa Ileana, scoala artelor uitate cu atelierele de pictura veche, ceramica si tesaturi de covoare, “Muzeul de arta veche religioasa”, Teatrul in aer liber, “Caminul Bercu” pentru gazduirea studentilor straini, “Biblioteca Cuvantul”, se afla in Complexul Muzeal de la Valenii de Munte, a transformat vechiul targ intr-un centru cultural ce a contribuit la consolidarea unitatii nationale.

Muzeul organizeaza expozitii temporare care aduc noutatea, frumusetea si originalitatea pieselor muzeale, o scoala a bunului gust, in care instruirea si educatia vizitatorului reprezinta scopul acestui asezamant.

Programul:

Muzeul poate fi vizitat zilnic de marți până duminică între orele 9:00-17:00

Luni muzeul este închis

Tarife:

Ciucas X3, 9-11 septembrie 2016

Ciucas X3

Ciucas X3 este concursul de alergare montană desfăsurat în Munții Ciucaș, având 3 curse diferite: semimaraton, maraton și ultramaraton.

Concursul de alergare montană Ciucaș X3 ajuns la a VII-a ediție și este unul din cele mai mari și apreciate evenimente de acest fel din România.
Ciucaș X3 se va desfășura în perioada 9-11 septembrie 2016 în statiunea Cheia, unde sunt așteptați în jur de 1.000 de concurenți să participe în cadrul curselor de semi-maraton, maraton și ultra-maraton. Detaliile despre concurs pot fi găsite pe website-ul www.ciucasx3.ro.

Stațiunea Slănic Prahova

Slănic Prahova este o stațiune balneoclimaterică ce oferă servicii în condiții excelente de relaxare și agrement pentru petrecerea concediilor, vacanțelor sau week-end-urilor dumneavoastră. Descoperiți cum vă puteți distra și relaxa în Slănic, ce obiective turistice nu trebuiesc ratate.

Mai jos puteți urmări o mică prezentare a obiectivelor turistice din cadrul stațiunii.

Cetatea de la Tabla Buţii

reconstructie tabla butii

Ruinele cetăţi de la Tabla Buţii sunt amplasate pe crestele Muntelui Tătaru, la o altitudine de 1300 metri.
Până în anul 1789 pe Valea Prahovei, mai sus de Posada, nu trecea decat o biată potecă de cai, nu exista nici măcar un drum de căruţă. Trecerea peste munţi se făcea pe lângă cetatea Tabla Buţii, pe vechiul drum roman pe la Vârful lui Crai, numit şi Drumul mare de pe plai. Vechiul drum roman intra în munte dinspre Transilvania pe cursul superior al Buzăului, pe la Vama Buzăului şi Pârâul Fetei (Izvorul Buzăului), urca în Pasul Tabla Buţii, continua spre sud pe Culmea Muntelui Tătaru, pe sub Vârful lui Crai şi cobora la Ceraşu, pe Valea Drajnei , pentru a ajunge la Vălenii de Munte şi în cele din urmă la Ploieşti.

Drumul Tablei Buţii a fost cea mai scurtă cale între Transilvania spre Occident şi gurile Dunării la Marea Neagră spre Levant.

Cetatea de la Tabla Buţii este atestată în documentele medievale încă din sec al XIII – lea. Cetatea este menţionată în documentele transilvane şi cele maghiare sub numele de CRUCEBERG , iar în cele ale Ţării Româneşti sub numele de Cetatea Buzăului sau Tabla Buţii.

Numele trecătorii Tabla Buţii este dat de la „tablele” ştanţate – aplicate în trecut pe butoaiele cu marfă cand se făcea vama, deoarece în acest loc era graniţă dintre Ţara Românească şi Transilvania, aici a funcţionând un punct vamal încă de la formarea statelor feudale româneşti.

ruinele de la Tabla Butii sursa foto:  Carpathian Dream

În zonă au loc năvălirile tătarilor din anii 1241, 1285, 1343 şi altele până în anul 1658 spre Transilvania prin Pasul Buzăului. Incursiunile tătarilor au produs mari stricăciuni cetăţii şi au lăsat trecătoarea „ca o poartă deschisă sper Ţara Bârsei”, după cum precizează istoricul Emil Micu în lucarea sa „ Depresiunea Întorsurii Buzăului”.
Trecătoarea este călcată frecvent de oştile turceşti la 1421, 1432, 1438, 1508, ultima fiind în anul 1828, când trec prin pasul Buzăului să prade Transilvania, dar sunt respinşi de localnici în Ţara Bârsei.

ruinele de la Tabla Butii sursa foto:  Carpathian Dream

Pasul Buzăului a fost trecut în 1542 de domnul Moldovei Petru Rareş prin Tabla Buţii la cetăţiile lui din Transilvania.
La 1599, domnul muntean Mihai Viteazul pleacă din Târgovişte şi pe valea Teleajenului urcă la Tabla Buţii şi coboară în Vama Buzăului, unde se odihneşte în data de 17-18 octombrie 1599 pe păşunile lui Ioan Beldy ” nobil maghiar” din Budila (Ţara Bârsei), în apropiere de graniţă, conform lucrării lui Pavel Binder „ Contribuţii la localizarea Cruceburgului”.

În sec al XVII –lea trecătoarea este adesea călcată de oştile Ţării Româneşti şi cele transilvane şi chiar devine teatru de operaţiuni militare: 1655 şi 1688.

Prin Tabla Buţii a trecut şi o parte a oştirii turceşti în drum spre Viena la sediul din anul 1683.

În anul 1689, generalul austriac Heissler dă ordin să se reconstruiască cetatea Tabla Buţii care fusese distrusă de armatele adversarului său Tokoly, rebel nobil maghiar.

Prin înglobarea Transilvaniei la sf.sec. al XVIII – lea în Imperiul Austriac, cetatea Tabla Buţii trebuia să fie un bastion de apărare însă în 1700, austriecii coboară Oficiul Vamal la intrarea la Vama Buzăului, Tabla Buţii rămânând doar frontieră, cu un pichet de grăniceri.

După anul 1784, trecătoarea îşi pierde din importanţa militară şi economică, datorită deschiderii căii din pasul Bratocea – Săcele, iar la 1839 se deschide artera pe valea Buzăului pe la Siriu şi se mută şi oficiul vamal de la Vama Buzăului la Siriu, în aval pe râul Buzău.

Mănăstirea Cheia

Mănăstirea Cheia

Mănăstirea Cheia, mănăstire de călugari cu hramul Sfânta Treime este situată pe malul drept al pârâului Tampa, în apropierea confluenţei dintre pârâul Tâmpa şi Teleajen, în partea de sud-est a localităţii. Mănăstirea este atestată începând cu anul 1770, când a fost distrusă de turci, reconstruită, apoi mistuită de un incendiu în 1832. Biserica actuală a fost construită din cărămidă între anii 1835-1839. Pictura murală este opera zugravului Naum iar icoanele sunt pictate de renumitul pictor Gheorghe Tătărăscu. Plastica arhitecturală actuală a chiliilor este specifică pentru Valea Teleajenului. În interiorul bisericii se remarcă “tâmpla altarului” sculptată şi suflată cu aur, lucrarea fiind executată la Viena şi plătită la acea vreme cu suma de 600 napoleoni de aur.

În curtea mănăstirii se afla o fântâna cu cişmea al cărui acoperiş de şindrilă se sprijină pe niste stâlpi sculptaţi în lemn, iar împrejurul bisericii se înşiră chiliile împodobite cu cerdacuri şi lucrate într-o frumoasă arhitectura româneasca. Curtea este străjuită de puternice ziduri din piatră sprijinite de contraforturi, iar la intrare te întâmpină clopotniţa.

Lacul de acumulare Măneciu

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Lacul de acumulare Măneciu și Vârfurile Plăiețu și Clăbucet

Datorită cadrului natural în care se află lacul, acesta constituie unul din punctele de atracție a zonei turistice de pe valea râului Teleajen.
Lacul de acumulare de la Măneciu este un baraj de pământ de 75 m înălțime executat la confluenţa râului Telejenel cu Teleajen. Lacul este situat la poalele muntelui Clăbucet (1460 m), în nordul localităţii Măneciu. Lacul Măneciu are un volum de 60 milioane m³ și o suprafață de 192 ha, în jurul lacului s-a dezvoltat o zonă de agrement favorizată de existența în apropiere a șoselei naționale DN 1A (Ploiești – Brașov).

Jurnal calatorie: Grohotis si Ciucas

Actiunea se petrece in mai 2011.

De foarte mult timp mi-am dorit să fac un tur al tuturor munţilor zonei de nord a Văii Teleajenului (Grohotiş, Ciucaş şi Tataru), ocazia s-a ivit odată cu „venirea primăverii” şi cu vizita unui prieten de la Cluj căruia i-am promis de foarte mult timp că o să-i arăt zona în care locuiesc

Aşadar, odata stabilita ziua plimbarii ne-am pregătit rucsacii cu cele necesare unei drumetii montane de 3 zile iar intr-o vineri pe la ora 9 am plecat din Măneciu cu microbuzul spre Cheia.

Turul a început cu Munţii Grohotiş, aceştia sunt mai puţin umblaţi de iubitorii muntelui, dar sunt incantatori caci traseele sunt uşoare iar panoramele superbe. Prima şi ultima dată când am mai fost pe acest munte a fost prin copilărie pe la vârsta de 13-14 ani când am mers la cules de afine.

Traseul l-am început dintr-o zonă nemarcată pe care mai fusesem cu mulţi ani în urmă, mai exact pe drumul forestier ce insoteste paraul Mogoşu pana la confluenta acestuia cu DN 1A . Asadar, pe la ora 9:30 am inceput urcusul din fata cabanei taietorilor de lemne.

După vreo 4 kilometri de mers prin pădure, având cand în dreapta, cand în stânga pârâul Mogoş am ajuns în cele din urmă la un urcuş mai serios în apropierea unei exploataţii forestiere unde, cu exceptia picioarelor, numai taful mai putea străbate drumul forestier. După câteva pauze printr-o pădure de puieţi am ajuns în cele din urmă în golul alpin.

/Jurnal1/fata_lui_gherghel.jpg

Mergând agale prin golul alpin spre Vârful Bobu Mic (1694 m) ni s-a dezvăluit uşor panorama, la început am zărit la est şi în nord Muntele Faţa lui Gherghel cu stâncile sale înşirate pe versanţi.

Iar odată ce urcăm mai sus zărim şi Muntele Zăganu ascuns după Muntele Faţa lui Gherghel. În departare ni se dezvăluie înceţoşat Muntele Tătaru ce ocupă întreaga linie a orizontului de est. Aproape de vârf, la sud, vedem acoperişurile de tablă ale caselor din Maneciu si Izvoarele..

/Jurnal1/zaganul.jpg

Din loc în loc dădeam peste pâlcuri de brânduşe şi pete de zăpadadă prelungite pe versanţi. Pe întregul traseu liniştea ar fi fost ca de mormânt, dacă nu şi-ar fi făcut simţită prezenţa vântul prin rafalele sale reci.

Pe parcursul traseului am zărit multe stâni care încă nu şi-au primit locatarii: oile, cânii, măgarii şi ciobanii. Din fericire, lipsa ciobanilor şi a turmelor de oi a făcut plimbarea mult mai relaxantă dat fiind cunoscut temperamentul mai agresiv al câinilor ciobăneşti care uneori îţi fac neplăcută plimbarea pe munte.

Odată trecuţi de vârful Bobu Mic (1694 m) am ajuns pe traseul marcat cu cruce roşie ce merge din pasul Bratocea spre Azuga.

/Jurnal1/coltii_babesului.jpg

Ne-am continuat traseul pe lângă Muntele Faţa lui Gherghel şi apoi pe lângă Babeşul. În dreptul muntelui Faţa lui Gherghel panorama se schimbă uşor…uşor până când în dreptul Muntelui Babeş am zărit la vest în imediata apropiere Munţii Baiului cu vârful Baiul Mare (1895 m) iar în plan îndepărtat am zărit Munţii Bucegi înzăpeziţi de pe care puteam zări crucea de pe Caraiman.

La nord-est am zărit în toată splendoarea sa următoarea noastră destinaţie: Muntele Ciucaş.

/Jurnal1/muntii_ciucas.jpg

În imediata vecinătate a Babeşului având o asemenea panormamă am decis să facem un popas pentru o mică gustare. Încărcaţi cu energie am mers mai departe prin pădurea Plaiului Sterp unde în cele din urmă am făcut un mic popas la limita intre judeţele Prahova şi Braşov, în Pasul Bratocea. Aici nu am avut cine ştie ce panoramă dar am putut admira „combinaţiile” cu motorină ale şoferilor de tir, semn că… fie criza cât de grea românul se descurcă.

/Jurnal1/releul_din_cheia.jpg

După scurtul popas de lângă DN 1 A, ne-am continuat drumul pe lângă stâna din Bratocea de unde ne-am şi alimentat cu apă de la un izvor de lângă pădure, conştienţii fiind că pe Ciucaş nu vom găsi nicio sursă de apă. După ce am tăiat de-a dreptul drumul forestier ce duce până la releul din Cheia, am campat în apropierea pădurii într-o zonă în care aveam drept panoramă la sud, staţiunea Cheia şi muntele Clăbucet iar la vest, munţii Baiului, Babeşul, Faţa lui Ghergel şi Cailor.

După ce am instalat cu greutate cortul pe un vânt ce-ţi intra până în oase am făcut un mic foc de tabără pentru a ne dezmorţi. În cele din urmă am reuşit să ne incalzim aprinzand un mic foc de tabara langa am putut admira în tihnă peisajul din poza de mai jos în timp ce pe cer se iveau stele una cate una.

/Jurnal1/cheia.jpg

Imediat ce am stins focul ne-am băgat la culcare, dar somnul nu a fost chiar dulce după cum ne-am fi dorit…în jurul orei 2 am fost treziţi de zgomotul făcut de atingerea repetată şi zgomotoasă a primului compartiment al cortului. Zgomotul a durat câteva minute până când am aruncat nişte petarde din cort. După ce am scăpat de teama de necunoscut, am reuşit să ieşim pe rând afară şi să verificăm împrejurimile; animalul ce ne vizitase plecase dar trăsese rucsacul meu din primul compartiment şi împrăştiase în faţa cortului conţinutul rucsacului. După o mică evaluare am constatat că lipsea doar o bucată de şuncă. După ce ne-am băgat toate bunurile în cort (grătar, rucsaci şi ghete) la câteva minute după ce ne-am pus în sacii de dormit, animalul ne-a mai dat târcoale cortului vreo 15-20 de minute. Cu toate că am tot aruncat petarde pentru a-l alunga, acestea nu au reuşit să-l sperie şi după câteva minute se tot întorcea, în cele din urmă, văzând că nu mai are ce fura a plecat lăsându-ne să ne continuăm odihna.

Ne-am trezit a doua zi cu gândul la animalul ce ne deranjase somnul în jurul orei 2 dimineaţa. Oare ce animal putea fi?! După semnalmente animalul parea a fi vulpe. Dar de unde atâta fortă pentru a trage un rucsac?! Singurul lucru cert este că anul trecut în vară, am campat cu nişte prieteni în acelaşi loc şi pe la miezul nopţii am fost vizitaţi de un animal ce a furat gheata unuia dintre prieteni…din fericire pentru acesta, am găsit gheata la vreo 2 metri de cort. Să fi fost acelaşi animal?!

În timp ce strâgeam cortul în grabă şi savuram nişte biscuiţi a trecut pe lângă cortul nostru un Volkswagen Tiguan, şoferul a oprit sa ne întrebe de sănătate şi s-a mirat cum de am campat pe o asemenea vreme când temperatura nopţii fusese aproape de 0 grade C. În timpul nopţii nu am simţit vântul şi temperatura scăzută de afară poate şi datorită poziţionării cortului la marginea unui mic dâmb.

Am pornit cea de a doua zi a turului din dreptul releului din Cheia, de aici am avut parte de un urcuş ce ne-a solicitat puternic gambele dată fiind înclinarea pantei şi greutatea rucsacilor din spate, cu toate acestea am reuşit să urcăm panta fără probleme în vreo 20 de minute, ba mai mult în apropierea sfinxului de pe Bratocea i-am prins din urmă pe pasagerii Tiguanului.

După urcuş  am ajuns în golul alpin al muntelui Bratocea, aici am fost răsplătiţi cu o frumoasă privelişte. Sub cerul aproape senin ni se înşira la sud staţiunea Cheia înconjurată de munţii Faţa lui Gherghel, Babeş, Zăganu şi mai la depărtare de muntele Clăbucet.

De pe creasta muntelui Bratocea am putut zări la vest Munţii Baiului şi Bucegii dar şi Munţii Piatra Craiului uşor ascunşi în departarea orizonului. Dată fiind ceaţa, la nord, oraşele Braşov şi Săcele păreau a fi cuprinse de pădurile ce păreau să se întindă la nesfârşit.

/Jurnal1/muntii_baiului_si_bucegi.jpg

Pe întreg traseul ienupărul este la el acasă în golul alpin al Ciucaşului, dar pâlcurile de brânduşe nu lipsesc nici aici. Din loc în loc dădeam şi peste petele de zăpadă prelungite pe versanţi. În unele locuri, de-a lungul traseului, pe buzele văilor stratul gros de zăpadă depus pe poteci ne făcea probleme, un singur pas greşit şi puteam aluneca în gol. Norocul nostru a fost că zăpada se înmuiase şi puteam înfige bocancii în aceasta pentru a merge mai departe.

Pe întregul traseu nu am mai fost deranjaţi de vânt cum ni s-a întâplat ieri pe Grohotiş, liniştea părea să fie la ea acasă dar de data aceasta nu mai eram singuri pe munte, eram însoţiţi de la mică distanţă de grupul din Tiguan format din doi copii de 6 ani, părinţii şi bunicul acestora.

/Jurnal1/muntii_ciucas1.jpg

După mai multe zeci de minute de mers pe crestele şi pe văile Muntelui Bratocea unde am mers paralel cu Tigăile Mari ale Ciucaşului am ajuns în Şaua Tigăilor unde am putut admira la stânga în depărtare Poiana Teslei, lacul din Săcele şi Braşovul iar imediata apropiere formaţiuni stâncoase ale Turnului Goliat, Turnului Roşu şi Turnului de Jos.

Din Şaua Tigăilor am pornit în ascensiunea spre Vârful Ciucaş (1954 m), după câţiva metri parcurşi vremea ne-a tot jucat feste ba vâtul bătea puternic, ba se domolea şi soarele bătea puternic. Mai mult, zăpada părea să fie permanentă aici, în unele locuri aceasta ne-a făcut probleme la urcare spre vârf.

/Jurnal1/vf._ciucas.jpg

Ascensiunea a durat cam o oră, pauzele lungi şi dese datorate fie peisajului extraordinar fie înclinaţiei versantului au fost în cele din urmă folositoare deoarece am ajuns în vârf unde am fost răsplătiţi cu o panoramă superbă. De pe vârf am putut vedea şi partea ascunsă de vârf: Strâmbu şi colţii săi. Pe vârf iarna părea a fi stăpână, în departare spre Vama Buzăului puteam zări verdeaţa adusă de primăvara.

/Jurnal1/tigaile_mari.jpg

Cum nu puteam rămâne prea mult pe vârf, conştienţi că mai avem mult de mers până la destinaţia zilei (Valea Stâii) am pornit mai departe spre Cabana Ciucaş. La un moment dat, chiar la câţiva metri de la vărf, muntele ne-a supus unui test, traseul fusese acoperit de gheaţă şi zăpadă formând o adevărată trambulină spre una din prăpăstiile Tigăilor, aşadar a trebuit să evităm cu grija buza văii… după ce am trecut de aceasta proba ni s-a părut totul o glumă, ne temusem degeaba.

/Jurnal1/depresiune_brasovului.jpg

Imediat am început coborarea printre şi pe lângă colţii Tigăilor Mari ale Ciucaşului. Imediat după ce am trecut de Babele la Sfat s-au adunat dintr-o dată norii şi a început să ningă uşor…

/Jurnal1/coltii_ciucasului.jpg

unul dintre noi a izbucnit in bucurie: „Ningeeee!” Iar apoi a început să ningă în rafale. Când am văzut că ninge în rafale numai bucurie nu a fost în gândul meu, conştient fiind de faptul că vremea e schimbătoare pe munte şi ne poate îngreuna deplasarea. Am continuat deplasarea pe potecile batute de oi deoarece valea prin care continua traseul marcat era acoperită de un strat gros de zăpadă.

Odată ce am părăsit cetatea de piatră a Tigăilor ninsoarea s-a oprit şi am putut admira în voie la est Munţii Roşu şi Zăganul în timp ce ne deplasam către Cabana Ciucaş.

După un mic popas la Cabana Ciucaş, ne-am îndreptat către Valea Stânii pe traseul cu dungă albastră. Odată intraţi în pădurea din zona Şaua Chiruşca a început din nou să ningă, de data aceasta eram singuri, grupul cu care am mers până în zona Cabanei Ciucaş s-a îndreptat spre Valea Berii. Sentimentul de singurătate era accentuat de pădurea deasă în care nu am zărit urme de om, de poteca îngustă şi de urmele de animale sălbatice. Urmele păreau a fi de lup sau de râs, acestea erau mult prea mari pentru a fi de vulpe.

După vreo o oră de mers prin pădure când drumul prin pădure părea că nu se mai sfârşeşte am ajuns într-o poiană mai mică ce ne-a condus într-o poiană şi mai mare acoperită de brânduşe.

Ajunşi în poiană ninsoarea s-a oprit şi ne-a dezvăluit partea nordică a Muntelui Zăganu. La scurt timp după ce am ajuns în Curmătura Stânei (~1450 m) am început să coborâm pe o pantă lină spre pădure.

/Jurnal1/culmea_stanii.jpg

Nici nu am ajuns bine în pădure că stâncile au fost acoperite de nori întunecaţi şi a început din nou să ningă parcă cu o şi mai mare putere.

Ajunşi în pădure am continuat traseul prin valea seacă a pârâului Stânii unde am întâlnit o serie de copaci căzuţi ce ne-au făcut dificilă înaintarea, traseul  supunându-ne de această dată la o probă de contorsionism.

/Jurnal1/ninsoare_in_cheile_stanii.jpg

Cu toate că eram obosiţi iar traseul părea că nu se mai termină odată am mers cu plăcere prin Cheile Văii Stânii asistând muţi la spectacolul naturii. Nu am ieşit din chei fără a ne uda niţel la încălţăminte, probabil băieţii m-au înjurat un picuţ în gândul lor că am ales să mergem prin chei: după ce că i-am supus la probe de contorsionism a trebuit să le mai testez şi rezistenţa la îngheţ.

/Jurnal1/cheile_stanii.jpg

Odată ieşiţi din chei, ninsoarea s-a oprit şi am putut merge în voie pe drumul forestier ce dă în drumul ce leagă Vama Buzăului de Valea Stânii şi Buzoianu cu Mogoşu şi Cheia.

Dat fiind incidentul din seara precedentă am preferat să ne punem cortul în apropierea unor cabane dintr-una din poienile Văii Stânii. Imediat după ce am întins cortul a reînceput ninsoarea, am făcut focul în grabă. Norocul nostru a fost că am luat de acasă nişte surcele, astfel încât am putut aprinde repede focul pntru a ne încălzi şi a ne usca încălţămintea.

După ce am mâncat în grabă nişte salam şi pulpe de pui la grătar ne-am adăpostit de frig în cort.

A doua zi nu mică ne-a fost surpriza să vedem întreaga zonă acoperită de zăpadă. Văzând că ninsoarea nu mai conteneste ne-am hotărât să abandonăm planul de a merge spre casă pe Munţii Tătaru prin Tabla Buţii.

/Jurnal1/valea_stanii.jpg

Am pornit la drum spre Mogoşu. Sătui de atâta mers şi de frigul pătrunzător am decis să facem autostopul la 9 dimineaţa când pe drum nu era niciun automobil, dar norocul ne-a surâs, la vreo câteva zeci de metri de Casa Vânătorului a oprit un domn cu o Toyota Land Cruiser Offroad  care ne-a transportat pana în Măneciu.

Cursul râului Teleajen

Principala cale de acces spre inima munţilor Ciucaş este Valea Teleajenului. Până la vărsarea în Prahova râul Teleajen străbate valea pe o lungime de 113 km şi are un bazin hidrografic de 1500 km pătraţi. Apele Teleajenului apar la lumina zilei ceva mai jos de muntele Ciucaş şi asta datorită stratului gros de circa 800 m de conglomerate permeabile din care e alcătuit Muntele Ciucaş.

Dacă o picătură de apă venită din înaltul cerului ar cădea la norul Muntelui Zăganu ar trebui să se strecoare încă de la început pe distanţe de vreo 2 km pe o vale de torent seacă, destul de largă şi năpădită de afenişuri. Pe la jumătatea distanţei, în dreptul unei şei mai joase (Şaua Chiruşca) ar trece pe lângă Refugiul lui Săndel. Mai jos, când valea se adânceşte între versanţii împăduriţi ai Muntelui Roşu şi ai Muntelui Chiruşca, va trece pe lângă o stână.

Izvorul Teleajenului e amenajat sub forma unei fântâni cu şipot, aceasta poartă numele profesorului Nicolae Ioan, preşedinte al Societăţii turistice ,,România Pitorească”, cea care a construit în anul 1937 fosta Cabană Ciucaş.

Fanta Sf Ioan, izvorul raului Teleajen

Ieşite la lărgime, apele tânărului râu străbat poiana de la Valea Berii. Toponimul nu vine de la băutura omonimă ci de la denumirea slavă a unui loc de trecere: ,,ber”-a tece, trecere. La capătul de jos al poienii râul întâlneşte panglica de asfalt a DN1A pe care o va însoţi aproape un 1km, la acelaşi nivel, pe partea dreaptă. Deodată împrejurările se schimbă: versanţii abrupţi şi foarte apropiati ai munţilor Bălăbanu şi Babeş obligă firul de apă sa se arunce mai întâi în câteva cascade spectaculoase, apoi să se strecoare printre stâncile prăvălite, pe fundul adânc al văii. Acesta este sectorul cel mai sălbatic al Văii Teleajenului, fiind cunoscută şi sub denumirea de Cheile Cheiţei.

DSCN2985

Acest toponim a dat numele localităţii Cheia şi nu banala cheie de uşa. La inceputurile sale prima construcţie (prin 1768) a fost o mănăstire, aceasta va fi distrusă din temelii de către turci în timpul războiului ruso-turc din anii 1769-1774, doi ciobani din Săliştea Sibiului, trecând cu turmele pe aceste meleaguri şi atraşi de ospitalitatea locului, s-au hotărât să reclădească vechea biserică, sa lase oieritul şi să treacă la cele sfinte. Şi-au vândut turmele şi cu banii strânşi au ridicat noua biserică între anii 1835-1839. La pictura interioară va contribui şi pictorul paşoptist Gheorghe Tăttărescu(1820-1894). La începuturi (adică prin 1894) satul Cheia se numea Teleajen şi cuprindea circa 30 de gospodării, în majoritate mocani veniţi din Ardeal.

Mănăstirea Cheia

Cu forţe sporite datorate prinosului de ape aduse de Pârâul Tâmpa tocmai de sub Crestele Zăganului, Teleajenul străbate Poiana Ardelea cale de mai bine de 5km, până la Mogoş, locul unde se desprinde drumul de acces spre Valea Stânii.

În sectorul următor, de peste 15 km lungime, până la localitatea Măneciu, râul străbate o zonă montană împădurită, având pe stânga feţele mai înclinate ale Muntelui Clăbucetul Măneciului (1460 m alt.), iar pe partea dreaptă culmile prelungi desprinse din spinarea gârbovită a Munţilor Grohotiş (Vf. Grohotiş 1767 m altitudine).

Pe acest sector râul primeşte o adevărată salbă de pâraie: Pleşul şi Pârâul lui Iepure pe stânga, Mogoşul, Stancea, Bobul, Carpenul, Valea Popii, Orâţile şi Molivişul pe partea dreaptă.

La 8 km de la plecarea din Cheia apele Teleajenului trec pe lângă Mănăstirea Suzana, situată într-o fermecătoare poziţie naturală. Confluenţa în acest loc cu Stancea pe de o parte şi Pârâul lui Iepure de cealaltă partea taie în braniştea văii o adevarată cruce de argint, cum frumos o descrie Alexandru Vlahuţă în anul 1908. Mănăstirea a fost fondata în anul 1740, de către Stanca Arsicu, o femeie înstărită din Săcelele Braşovului.

IMAG2647

Ieşite din munte, apele înspumate ale Teleajenului ajung să se liniştească sub oglinda verde a lacului de acumulare de la Măneciu. Ajunsă în acest loc, picătura noastră de ploaie ar putea avea mai multe destinaţii: să alimenteze cu apă localităţile de pe vale, până la Ploieşti, să producă 36,36 Mw în centralele electrice de la Măneciu, Izvoarele şi Vălenii de Munte, ori să potolească setea a peste 2500 ha de culturi agricole.

Pe partea estică a muntelui Zăganu izvorăşte unul dintre principalii afluenţi, râul Telejenel ce izvorăşte după ce parcurge un sector de peste 6km de albie seacă, mai întâi pe pante verzi, apoi valea străbate sectorul extrem de îngust al Cheilor Văii Stanii. Cheile sunt tăiate în straturi de conglomerate, aproape de ieşirea din defileu apele Pârâului Valea Stânii răzbat la lumina zilei printr-un izbuc puternic aflat sub un prag de stâncă. În marginea poienii de la Valea Stânii apele se înfrăţesc cu cele din Pârâul Alb, Pârâul Cetăţii, Boncuţa şi Zăvoarele dând astfel naştere râului Telejenel. Până să ajungă la lacul de acumulare de la Măneciu, râul străbate 18 km de păduri, având în stânga culmile domoale ale Munţilor Tătarului, iar în dreapta plaiurile prelungi ale Clăbucetului. Pe la jumătatea distanţei, în locul numit Schinda, Telejenelul îşi vântură apele peste pragul unei cascade de aproape 10 m înălţime.

Deşi cele două râuri îşi unesc forţele în lacul de acumulare, în aval de baraj valea lărgită e aproape seacă, apele urmând un curs subteran pentru a fi de folos celorlalte două hidrocentrale. Aici, în coasta malului stâng, îşi dezvelesc măruntaiele geologice Râpa Roşie şi Râpa Neagră, nume ce le vin de la culorile gresiilor şi marnelor din care sunt formate.

Barajul Măneciu
Barajul Măneciu

În dreptul localităţii Izvoarele Teleajenul primeşte de pe partea dreaptă un afluent viguros, Crasna, pe malurile căruia, 5 km mai sus, se poate ajunge la Mănăstirea Crasna. La confluenţa cu Pârâul Drajna, pe cel mai sudic promontoriu al unor dealuri subcarpatice se află ruinele castrului roman de la Cetăţuia. În apropierea lui, pe câmpul de la Teişani au avut loc bătălii emblematice pentru istoria neamului.

Dincolo de Vălenii de Munte râul trece pe lângă dealuri înalte, formate din nisipuri cuarţoase, folosite cândva la fabrica de sticlă de la Scăeni. Ajungem la Lipăneşti şi trebuie neapărat sa ne abatem 2km spre dreapta, pentru a vedea Mănăstirea Zamfira pictată de Nicolae Grigorescu.

Zamfira

Spre sfârşitul călatoriei sale Teleajenul străbate o parte a Câmpiei Române şi în dreptul localităţii Gherghiţa îşi varsă apele în Prahova.