Moara de apă Drajna

Moara de apă Warthiadi din comuna Drajna a fost construită din piatră de râu în secolul al XVII-lea, de familia boierului Filipescu, o instalaţie tărănească monumentală prin proporţii, soliditate, organizare, materiale folosite şi arhitectură în general.

Construcţia are un imens acoperiş de şindrilă în patru ape, susţinut de stâlpi sculptaţi. Ca dimensiuni are o lungime de 12 metri şi lăţimea de 8,5 metri, iar roata de lemn are diametrul de 2 metri. Pietrele ferecate ale morii au fost aduse din dealul Istriţei, de la Pietroasele. Mecanismul de măcinat era format din două pietre de moară: una fixă şi una mobilă, acesta din urmă având rolul de a învârti şi zdrobi grăunţele. Din păcate, mecansimul a fost distrus de-a lungul anilor de diferiţi exploatatori, dar pietrele încă există, printre dărâmături. Repararea lor se făcea cu nişte ciocane speciale care întreţin rizurile care macină boabele. Forma actuală a morii datează de pe la mijlocul secolului trecut, când a fost reparată şi posibil mărită. La început, moara era folosită doar pentru familia Filipescu, dar mai târziu a devenit accesibilă şi locuitorilor din sat, iar oamenii locului foloseaua moara atât pentru măcinarea grâului, cât şi a făinei. Cu ajutorul unui şurub se ridica piatra mobilă de pe piatra fixă şi în funcţie de înălţime se obţinea granulaţia dorită.

Monumentală prin proporţii, moara a apărut în mai multe filme româneşti. Moara de apă Warthiadi a apărut şi în decoruri de filme – „Întoarcerea Vlaşinilor” şi în „Haiducii lui Şapte Cai“. În prezent, moara este aproape în paragină.

Cum ajungi:

Moara este situată la intrarea în comuna prahoveană Drajna, pe partea dreaptă a râului Teleajen, pe un iaz deviat din albia apei.